Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la ora 17:45, pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind între kilometrii 15 şi 68 sub 100 de metri.
Conducătorilor auto le este recomandat să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate, să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă şi mărească distanţa în mers.