Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, Tincuța Dumuța, primul incident a avut loc în 25 noiembrie, pe strada Armoniei, din municipiu. Un bărbat necunoscut a bătut la uşa unei persoane, recomandându-se că este de la Primărie şi vine pentru deratizare. Aceasta l-a primit în locuinţă, iar din poşetă şi dintr-o altă încăpere i-a sustras suma de 4.100 lei, după care s-a făcut nevăzut.
Trei zile mai târziu, în 28 noiembrie, în jurul amiezii, pe strada Aleea Astrei, din Zalău, o persoană necunoscută a pătruns într-o altă locuinţă, uşa fiind neasigurată, tot sub acelaşi pretext, de unde a sustras mai multe bijuterii din aur.
”În ambele cazuri, victimele au observat că persoana care s-a prezentat la locuinţele acestora era foarte politicoasă”, precizează purtătorul de cuvânt.
Vezi mai multe pe Vocea Transilvaniei.