Potrivit şefului Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, în urma semnalării incidentului petrecut la locul de joacă din staţiunea Mamaia, au fost mobilizaţi comisarii instituţiei care, împreună cu directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, au mers la locul celor petrecute.
''Am mobilizat comisarii CJPC şi, împreună cu dl Paul Anghel, ne-am deplasat urgent la locul incidentului, unde am găsit două societăţi comerciale, deţinătoare a mai multe utilaje de agrement. Constatări: lipsă autorizaţie de funcţionare, deficienţe structurale majore, dar cu aviz CNCIR, fără instalaţii electrice avizate, fără împământare, fără personal de supraveghere'', a declarat reprezentantul CJPC Constanţa, menţionând totodată că a fost oprită prestarea de servicii la ambele societăţi verificate, iar administratorii acestora sancţionaţi cu 10.000 de lei fiecare, conform agerpres.ro.
Constantinescu a mai spus că verificările comisarilor Protecţiei Consumatorilor sunt extinse şi la alte locuri de joacă, din staţiunea Costineşti.