Cei 22 de semnatari își motivează cererea prin apariția în România a unor ”atacuri sistematice” și ”insulte colective țintite” împotriva minorității germane din partea unor ”reprezentanți de rang înalt ai PSD și a mass-media apropiate de guvern”, scrie g4media.ro.
Moțiunea citează în acest sens atacul lui Liviu Pop, președintele Comisiei pentru Educație din Parlament, care a calificat Forumul Democrat German drept o ”organizație nazistă”. Tot Pop, într-o postare pe Facebook, a comparat mai mulți aliați ai României, printre care și Germania, cu gândaci (foto).
Documentul îl nominalizează și pe Darius Vâlcov, consilier al premierului Dăncilă și fost ministru al Finanțelor, printre înalții oficiali români care au jignit minoritatea germană. Moțiunea celor 22 relatează postarea unui clip video pe contul lui Vâlcov, clip care îl prezenta pe Klaus Iohannis în postură de nazist (foto).
”Intensitatea și frecvența actelor de defăimare colectivă provenite din cercurile guvernamentale, precum și lipsa distanțării liderilor de a se distanța public de aceste acte, reprezintă un motiv de îngrijorare”, se arată în textul moțiunii.
Semnatarii moțiunii cer Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să investigheze implementarea de către România a măsurilor pentru protejarea minorităților naționale și cer de urgență României să își îndeplinească datoria de a proteja minoritatea germană.
Moțiunea va intra în dezbaterea Adunării Parlamentare și, dacă va fi votată, o investigație formală împotriva României va fi demarată.