Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm războiul Rusiei în Ucraina și anunță că nu sunt, deocamdate, situații directe ce amenință securitatea țării noastre, a întregului ei teritoriu. Mesajul a fost transmis după bombardamentul masiv cu drone asupra porturilor ucrainene Reni (peste Dunăre de Galați) și Izmail (în Deltă).
Cu privire la situația de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul recentelor atacuri executate de forțele armate ale Federației Ruse împotriva unor ținte civile și a unor elemente de infrastructură critică din Ucraina situate în apropierea granițelor României, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări:
Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă în Ucraina și atacurile nejustificate și ilegale care vizează, împotriva tuturor regulilor internaționale și normelor morale și umanitare, populația civilă și elemente din infrastructura critică a Ucrainei.
În ceea ce privește situația de securitate din apropierea granițelor României, din evaluările structurilor cu responsabilități ale Ministerului Apărării Naționale, nu rezultă, la acest moment, posibilitatea unor amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau apelor teritoriale ale României.
Armata României continuă implementarea măsurilor de vigilență întărită în spațiul național terestru, maritim și aerian, și a celor de consolidare a posturii de apărare și descurajare pe flancul estic, stabilite conform planurilor naționale și aliate.
Ministerul Apărării Naționale, împreună cu structurile similare din țările aliate, va continua consolidarea apărării comune pe întregul flanc estic și descurajarea oricăror agresiuni împotriva teritoriului aliat. De asemenea, Armata României rămâne fermă în aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea siguranței și libertății de navigație în zona de responsabilitate din Marea Neagră.