Această fetiță se urcă cu grijă pe scaunul aflat lângă patul de spital al mamei sale și cu aceeași grijă curăță fața celei care i-a dat viață. La trei ani, micuța Niu nu-și permite să se gândească la jucării.
Luna trecută, mama ei a fost grav rănită într-un accident rutier în care au murit bunicii fetiței. Acum, Niu este singurul sprijin al femeii care a suferit mai multe fracturi, mama sa divorţând de tatăl său, care nu este prezent în viaţa celor două.
'Nu mă pot ridica din pat, nici măcar nu pot să mă mișc. Fiica mea mă ajută enorm, ea face totul', spune Wang Huixian, mama lui Niu, conform reporterntv.ro.
Tot Niu este cea care îi alină suferința mamei ei când i se face dor de părinții pe care i-a pierdut. Maturitatea micuței de trei ani i-a impresionat pe medicii și asistentele din spital.
'Îi dă de mâncare mamei ei, îi ține plosca și o spală așa cum poate. Alți copii de vârsta ei nu sunt capabili de așa ceva', a explicat o asistentă medicală.
Impresionați de drama acestei familii din China, oamenii au făcut donații care au depășit 125 de mii de dolari.