O singură genă, atât îi desparte pe ardeii iuţi de ceilalţi ardei. Este, însă, o genă extrem de importantă, pentru că determină secreţia unei substanţe care imprimă atât gustul iute-arzător, cât şi puterea terapeutică uimitoare, care îi transformă din aliment în medicament. Un medicament redutabil, ce n-ar trebui să lipsească din farmacia verde a casei.
Există mai mult de douăzeci de substanţe terapeutic active în ardeii iuţi, însă de departe cea mai importantă este capsicina, care le dă şi gustul picant-arzător intens. Puternic stimulent al circulaţiei sanguine, ea reglează reacţiile sistemului imunitar, interacţionează cu substanţele care determină inflamaţia articulaţiilor sau apariţia proceselor degenerative în organism.
Apoi, ardeii iuţi sunt bogaţi în câţiva nutrienţi extrem de importanţi, cum ar fi vitamina C (prima oară a fost extrasă din ardeiul iute), vitamina A, vitamina E, vitaminele B2 şi B3.
În funcţie de culoare, compoziţia chimică şi proprietăţile ardeilor pot diferi, scrie Formula As. Cei verzi, de pildă, sunt mai bogaţi în vitamina K, care ajută la cicatrizarea mai rapidă a rănilor şi previne cancerul; ardeii iuţi galbeni conţin cantităţi mai mari de vitamina A, care întăreşte membrana celulară, prevenind astfel infecţiile; ardeii iuţi roşii sau cu nuanţe de portocaliu sunt bogaţi în licopen, o substanţă anticancerigenă şi cu efecte de reîntinerire, prezentă şi în tomate.
Dar indiferent de culoarea lor, pentru a fi activi din punct de vedere terapeutic, ardeii iuţi trebuie să fie, în primul rând, extrem de.... iuţi, adică să conţină mari cantităţi de capsicină, care are o mulţime de aplicaţii terapeutice.
Prin anii 70, ardeii iuţi erau consideraţi mai degrabă nesănătoşi, fiind acuzaţi că ar produce boli ale stomacului şi intestinelor, pe atunci luându-se foarte puţin spre deloc în considerare valoarea lor terapeutică. În schimb, cercetările făcute în ultimele patru decenii au arătat că ardeiul iute este, mai degrabă, un medicament: ardeii iuţi previn multe boli cardiovasculare, vindecă boli respiratorii, ajută la vindecarea infecţiilor, sfera lor de aplicaţii medicale extinzându-se pe măsură ce se fac mai multe cercetări. Foarte important este, însă, cum administrăm ardeii iuţi, deoarece modul de administrare îi poate transforma din otravă în medicament şi invers.
Ardeii iuţi proaspeţi
Este forma de administrare cea mai des folosită, întrucât este şi cea mai la îndemână şi permite o asimilare destul de bună a principiilor active. Ardeii iuţi proaspeţi se spală şi se consumă în timpul mesei, fără seminţe. Cel mai important principiu activ din ardeii iuţi, capsicina, se găseşte în proporţie de doar 10% în pulpa ardeiului, şi restul de 90% în seminţe. Totuşi, consumul de seminţe este contraindicat, întrucât acestea nu pot fi digerate şi vor parcurge tot tractul digestiv intacte, producând leziuni ale mucoaselor, iritaţii puternice, mergând până la rănirea pereţilor intestinali sau rectali, ceea ce poate conduce la instalarea unor afecţiuni grave.
Doza zilnică de ardei iute variază de la o persoană la alta, putând merge de la un minim de 1,5 grame de trei ori pe zi, până la 5 grame de trei ori pe zi. În ţări cum ar fi Ungaria, Mexic sau Thailanda, cantităţi de 50-100 (!) grame de ardei iute sunt consumate zilnic, de un singur individ, desigur "antrenat" în acest sens, fără a provoca reacţii adverse. Totuşi, mai ales dacă nu sunteţi obişnuiţi cu iuţeala din ardei, consumaţi la început cantităţi mici, crescând progresiv doza, dacă nu apar fenomene neplăcute. În principiu, o cură de ardei iuţi trebuie să dureze măcar 30 de zile, urmate de un minim de 15 zile de pauză.
Uleiul de ardei iute
Într-un borcan se pune un pahar de ulei de măsline şi un sfert de pahar de ardei iute uscat (cel proaspăt nu poate fi folosit!) şi mărunţit. Se închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul să macereze vreme de 14 zile, după care se filtrează şi se trage într-o sticlă închisă la culoare. Uleiul astfel obţinut se poate consuma ca aliment, în salate, iar extern se foloseşte ca soluţie de masaj contra celulitei, pentru îmbunătăţirea circulaţiei în mâini şi picioare, pentru tratarea degerăturilor etc.