Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la ceremonia de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea SMURD Cluj, că în judeţ aspectele politice au fost lăsate la o parte, iar autorităţile locale şi judeţene s-au implicat, împreună, să sprijine SMURD.
"Ce a făcut Clujul? A devenit un model, ne uităm la el pentru mai multe aspecte în dezvoltarea SMURD, este un termen de referinţă în dezvoltarea SMURD, fiind printre primele judeţe care au îmbrăţişat ideea acestui serviciu şi care au dus-o pentru a ajunge astăzi unde suntem.
Aspectele politice au fost lăsate la o parte şi autorităţile locale şi judeţene s-au implicat, împreună, să sprijine SMURD şi au decis să cumpere maşini pentru ca SMURD să meargă mai departe. Am văzut cum o comunitate a făcut o schimbare totală şi să facă o relansare a sistemului şi vedem, astăzi, un SMURD cu mai multe echipaje, cu experienţă foarte mare şi care funcţionează în serviciul omului de rând din judeţul Cluj", a spus Arafat.
Potrivit acestuia, este nevoie în continuare de SMURD, un serviciu care completează Ambulanţa, în condiţiile în care, la nivel judeţean, funcţionează un dispecerat integrat între ISU, SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
SMURD Cluj a fost înfiinţat la 1 iulie 1994, având în primul an de funcţionare 786 de intervenţii. În anul 2013, la SMURD Cluj au fost înregistrate 10.024 de intervenţii.
Raed Arafat participă, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la ceremonia de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea SMURD Cluj. La manifestare mai sunt prezenţi, printre alţii, prefectul judeţului Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, primarul Emil Boc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Vakar Istvan, mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, Adela Golea, medic şef UPU-SMURD Cluj, Cristian Ursu, coordonator SMURD Cluj.