Arabia Saudită a semnat joi, la Moscova, un acord preliminar ce deschide calea pentru achiziționarea de sisteme de apărare antiaeriană rusești S-400, precum și pentru fabricarea lor în regat, aliat tradițional al Statelor Unite ale Americii, informează Agerpres.
Acordul a fost semnat cu ocazia vizitei la Moscova a regelui saudit Salman, care a fost primit joi de președintele rus Vladimir Putin la Kremlin.
Înțelegerea mai prevede cumpărarea de către Riad de sisteme antitanc Kornet-EM, lansatoare de rachete TOS-1A, lansatoare de grenade AGS-30 și puști de asalt Kalașnikov AK-103, potrivit unui comunicat al Saudi Arabian Military Industries (SAMI), noua companie națională din industria de apărare.
'Părțile cooperează pentru punerea în practică a unui proiect de localizare a producerii sistemului de apărare antiaeriană S-400 și de mentenanță a componentelor sale', indică aceeași sursă, făcând referire de asemenea la 'transferuri de tehnologie' pentru alte armamente.
Comunicatul mai precizează că protocolul 'se axează pe instalarea fabricării de sisteme de armament avansate în Arabia Saudită' și 'include transferul de tehnologie' pentru Kornet-EM, TOS-1A și AGS-30, precum și 'programe de antrenament și de formare' pentru personalul saudit.
Un sistem S-400 este format din mai multe stații radar, din rachete cu raze diferite de acțiune și din echipamente de mentenanță.
Pe 12 septembrie, Turcia, stat membru al NATO, a semnat cu Rusia un contract pentru achiziția de sisteme S-400, în pofida îngrijorărilor Washingtonului.