Evenimentele ce marchează onorarea regalității române vor începe pe 6 mai în satul Tepilova Mare din raionul Soroca (Republica Moldova) unde va fi dezvelit bustul în bronz al Regelui Ferdinand I al României. Monumentul a fost reconstituit după 80 de ani de la ridicarea sa în anul 1937, iar restaurarea postamentului și reconstituirea bustului s-au făcut pe baza fotografiilor istorice. Monumentul a fost evacuat și distrus în vremea sovietică, arată Casa Regală a României. Custodele Coroanei Române va fi reprezentat la eveniment de principele Radu, precizează Casa Regală.
Pe 10 mai, regele Mihai I va primi, la reședința privată din Elveția, vizita părintelui Adrian Diaconu, protopop pentru Elveția al Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Diaconu va oficia, alături de patru măicuțe ortodoxe, un Te Deum pentru majestatea sa regele și pentru Custodele Coroanei, urmat de o scurtă pomenire a membrilor Familiei Regale Române trecuți la cele veșnice.
În aceeași zi, la statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal va avea loc o ceremonie militară și depunere de flori. Vor participa Orchestra Reprezentativă a Armatei, Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul, precum și Jandarmeria Călare. Evenimentul va începe cu recitalul muzical al orchestrei militare. La ora 11,00 vor sosi la statuia Regelui Carol I principesa Margareta și principele Radu, împreună cu principesa Maria.
Ziua de 10 Mai se va încheia cu un garden party la Palatul Elisabeta. Familia Regală va ieși la balconul palatului pentru a saluta invitații la ora 17,00. Evenimentul, devenit tradiție, va aduce împreună invitați din toate județele țării și din Republica Moldova, personalități ale autorității politice centrale și locale, ale mediilor academic, cultural, științific și politic, personalități ale societății civile și mediului de afaceri, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai clerului. La fel ca în anii precedenți, trei avioane ale Iacărilor Acrobați vor survola Palatul Elisabeta, la ora 18,00. Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale și Corul Militar vor susține un concert în grădina palatului.
Pe 12 mai, la Poznan, în Polonia, vor avea loc ceremoniile militare cu ocazia oferirii numelui "Regele Carol al II-lea al României" Batalionului Logistic al Brigăzii 17 Mecanizate a Armatei Poloniei. Cu această ocazie, principesa Margareta va oferi patronajul său Brigăzii 17 Mecanizate a Armatei Poloniei. Principele Radu va reprezenta la ceremonii Custodele Coroanei.
Tot pe 12 mai, dar în București, în Studioul de concerte "Mihail Jora" al Societății Române de Radiodifuziune, va avea loc concertul dedicat sărbătorii de 10 Mai. Concertul va fi susținut de Orchestra Națională Radio, sub bagheta maestrului William Kunhardt. Solist va fi violonistul Eugen Sârbu. Publicul va putea asculta "Imnul Regal" de E. Hübsch, Concertul în Re major pentru vioară și orchestră op. 61 de Beethoven și Simfonia nr. 4 în Mi minor Op. 98 de Brahms. Principesa Maria va asista la concert.
Seria dedicată regalității române se va încheia pe 14 mai cu evenimentul "Cupa Regelui la Oină", la Stadionul Arcul de Triumf. Federația Română de Oină se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regelui.