Un nou val de ploi şi ninsori loveşte România începând de joi 30 noiembrie, începând din Vestul ţării, după care pe data de 1 decembrie, ploile şi ninsorile se extind în toată ţara.
"Treptat spre sfârşitul acestei zile şi mâine aria precipitaţiilor se restrânge, temperaturile mai cresc uşor, dar un nou front atmosferic va traversa România cel mai probabil în regiunile vestice din 30, iar în noaptea de 30 spre 1 ploile să apară şi în Sud. Cu acest scenariu ar fi să plouă în toate regiunile pe data 1 şi va fi o pauză pe 2 decembrie", a declarat pentru Realitatea TV Dinu Mărăşoiu, meteorolog INM.
Miercuri, cerul se mai limpezeste, va fi doar temporar innorat si precipitaţiile, slabe si indeosebi in estul tarii, vor fi izolate si predominant sub formã de ploaie. La munte, pe arii restrânse, va mai ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte. Dar maximele vor fi apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie -între 0 grade la Miercurea Ciuc şi 10 grade la Constanta. Dimineaţa în zonele joase, pe arii restrinse, va fi ceaţă.
În Bucuresti mâine, cer temporar noros, vânt slab şi moderat. Pornim in zi 2-4 grade (putine), iar la amiaza, ne oprim pe la 7...8
Joi, din pacate, vremea se strica iar -se innoreaza, reapar precipitatiille si se extind treptat in toata tara. În jumatea de vest a teritoriului şi în zona montanã, cantitãţile de apã vor putea depãşi local 15 l/mp. La munte precipitaţiile vor fi mixte, în vest, centru şi nord, vor predomina ploile, iar în rest va ploua. Vântul se va reactiva si el în majoritatea zonelor, mai susţinut în vest, sud-est şi la munte, dar tot pe creste va avea vitezele cele mai mari. Temperaturile vor marca insa o uşoarã crestere, astfel cã maximele se vor încadra între 2 şi 12 grade, chiar mai ridicate, pana spre 14 grade, in Dobrogea (13 Tulcea, 14 Constanta). Dimineaţã, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţă.
În Bucuresti, joi, se va înnora şi mai ales spre searã, va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineata, minima coboara sub zero grade, minus 1 grad, dar amiaza se vor inregistra in jur de 9 grade. Dimineaţã vor fi condiţii de ceaţa.
Avertismentul meteorologilor pentru această iarnă este îngrijorător. Ne așteaptă patru valuri de ninsori viscolite în această iarnă, în Capitală.
Este avertismentul venit de la meteorologi și transmis în timpul comandamentului de iarnă de la Primărie. Edilii de sector și primarul general se laudă că sunt mai bine pregătiți ca anul trecut.