Lukașenko a vizitat joi un loc de depozitare a armelor nucleare Osipovsky, ca parte a exercițiilor militare comune ruso-belaruse. „Dacă este necesar, vom desfășura nu numai arme nucleare, ci și arme supernucleare, arme promițătoare, pentru a ne apăra teritoriul”, a spus Lukașenko, potrivit presei naționale.
Președintele Belarusului a mai spus că dacă nu ar exista amenințări din parte „țărilor neprietenoase pentru Belarus”, „nu ar fi nevoie de arme nucleare nici timp de o sută de ani”.
După destrămarea fostei Uniuni Sovietice (URSS), în 1991, Belarus a renunțat la armele nucleare amplasate pe teritoriul său, sub presiunea Statelor Unite ale Americii. Armele au fost returnate Rusiei, iar Constituția belarusă a declarat apoi că țara va rămâne o „zonă fără arme nucleare”.
Cu toate acestea, cetățenii din Belarus urmează să voteze în cadrul unui referendum, la sfârșitul acestei luni, un amendament constituțional propus de președintele Lukașenko, care ar putea permite desfășurarea armelor nucleare rusești pe teritoriul țării.
Lukașenko este, de asemenea, așteptat vineri în Rusia pentru discuții cu omologul și aliatul său, Vladimir Putin.
Tensiunile dintre Rusia și NATO au atins cote fără precedent, din cauza mișcărilor de trupe în apropierea Ucrainei.