„În urma unor discuţii de joi, dintre Ministrul Trasnsporturilor, Felix Stroe, şi primarul general, Gabriela Firea, s-a convenit transferarea mai multor terenuri din administrarea Ministerului Transporturilor - ocupate de linii feroviare scoase din funcţiune, gări şi cantoane, situate în intravilanul Municipiului Bucureşti, în administrarea PMB, pentru a fi transformate în străzi, parcuri sau centre comunitare, cum sunt, de exemplu, Strada Liniei sau Şoseaua Progresul”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei, remis joi Mediafax.
De asemenea, cei doi au discutat şi despre posibilitatea preluării de către Primărie a Metrorex.
„Autoritatea locală şi autoritatea centrală trebuie sa pună bazele unui parteneriat clar. Autoritatea locală este în întregime responsabilă pentru planificarea serviciului public local şi regional, conform Constituţiei Romaniei, dar şi normelor impuse de legislaţia europeană. În acest sens, am discutat atât pentru trecerea companiei Metrorex de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei, cât şi despre transferul centurii Bucuresti către PMB”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.