„Cu toate că epidemia de COVID-19 reprezintă un element ce pune în dificultate și instituția noastră, administrația poliției penitenciare a reușit menținerea unui climat de normalitate la nivelul unităților subordonate atât prin păstrarea locurilor de muncă pentru persoanele custodiate (aproximativ 5.500), cât și prin continuarea procesului de școlarizare a acestora (2.005 persoane private de libertate) și de implicare într-o gamă diversă de programe de asistență. Cu privire la campania de vaccinare a persoanelor private de libertate, în baza consimțământului acestora, menționăm că, la începutul lunii octombrie, am înregistrat un procent de vaccinare de 73%”, a transmis ANP, vineri, într-un comunicat de presă.
Campania de vaccinare în penitenciare a început în luna aprilie, fiind folosit în special vaccinul Johnson&Johnson, administrat într-o singură doză.
De la începutul campaniei naționale de vaccinare, în România au fost imunizate aproape 6 milioane de persoane:
Reprezentanții ANP au mai precizat, în același comunicat, că în perioada pandemiei au fost păstrate locurile de muncă pentru aproximativ 5.500 de persoane încarcerate și a fost continuat procesul de școlarizare pentru 2.500 de deținuți.