Ideea de a folosi tehnică de supraveghere mascată ca animale a fost acceptată și pusă în aplicare de către CIA. Agenția de informații a SUA a dezvoltat o dronă asemănătoare unei păsări numită Proiectul Aquiline și o dronă asemănătoare unei insecte numită insectothopter, care au fost precursorii dronelor moderne. Agențiile de informații au folosit, de asemenea, obiecte inanimate, cum ar fi pietre false, pentru a transmite informații.
Cu toate acestea, improvizația umană, cum ar fi extragerea clandestină a lui Oleg Gordievsky în 1985, s-a dovedit adesea mai eficientă în meseria de spion decât bugetele de cercetare costisitoare și progresele tehnologice.
Moartea unui spion este rareori demnă de știri, din cauza secretului care o înconjoară. Însă atunci când o balenă beluga albă suspectată de spionaj pentru Moscova a fost găsită moartă în apele norvegiene în septembrie, animalul a devenit în scurt timp o mică celebritate.
Hvaldimir (un joc de cuvinte între cuvântul norvegian pentru balenă, hval, și prenumele președintelui rus) a beneficiat chiar de o autopsie oficială din partea Direcției norvegiene pentru pescuit.
Balena fusese descoperită ca spion în 2019 și face parte dintr-un lung șir de animale care au fost folosite de serviciile de informații. Printre acestea s-a numărat un program sovietic de formare a animalelor marine ca spioni și asasini, care s-a prăbușit în 1991.
SUA au desfășurat experimente similare cu animale, unele datând din anii 1960. Una dintre cele mai neobișnuite încercări ale CIA de a folosi animale ca spioni a fost Operațiunea Acoustic Kitty.
Ideea era de a implanta un microfon și o antenă în pisică și de a o folosi pentru a trage cu urechea la conversații potențial interesante. Testarea „prototipului" a mers îngrozitor de prost, când pisica s-a rătăcit și a fost călcată de un taxi, ceea ce a dus la abandonarea rapidă a programului.
Un exemplu mai reușit a fost utilizarea porumbeilor spioni. Echipați cu camere mici, porumbeii puteau accesa cu ușurință zone restricționate și puteau „face fotografii" fără să trezească suspiciuni, înainte de a se întoarce în siguranță la bază, folosindu-și capacitatea extraordinară de localizare.
Ceea ce a devenit un program CIA de mare succes în timpul Războiului Rece s-a inspirat din eforturile britanice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
De-a lungul timpului, tehnologia a creat oportunități de a exploata caracterul invizibil al animalelor, eliminând în același timp imprevizibilitatea acestora. Proiectul Aquiline urmărea să creeze o dronă asemănătoare unei păsări, complet echipată în stilul avioanelor spion mai tradiționale, dar mai mică și mai versatilă, astfel încât să se poată apropia mai mult de țintele sale.
O altă versiune, și mai miniaturală, a fost insectopterul dezvoltat de CIA în anii 1970. Deși nici proiectul aquilin, nici cel al insectopterului nu au devenit niciodată complet operaționale, acestea sunt recunoscute ca precursori ai dronelor de astăzi.
În anii 1990, peștele pisică robotizat Charlie al CIA apare ca făcând parte dintr-un șir mai lung de drone subacvatice operaționalizate cu succes, care sunt mai eficiente și mai puțin vulnerabile decât nefericitul Hvaldimir.
Dar eficiența nu este întotdeauna măsurată cel mai bine prin succesul unei metode neobișnuite de spionaj.
Un plan britanic din cel de-al Doilea Război Mondial de a utiliza carcase de șobolani pline cu explozibil și de a le distribui în sălile cazanelor din fabricile germane, unde ar fi explodat odată introduse într-un cazan, părea să fie sortit eșecului atunci când primul transport de aproximativ 100 de șobolani morți a fost interceptat de germani.
Dar descoperirea șobolanilor și ingeniozitatea din spatele planului au dus la o paranoia atât de mare, încât „necazul cauzat acestora a fost un succes mult mai mare... decât dacă șobolanii ar fi fost folosiți".
În timp ce lucrul cu animalele s-a dovedit adesea problematic, încercările de a obține avantaje prin deghizarea dispozitivelor în obiecte inanimate s-au dovedit, de asemenea, o sursă de jenă. Un astfel de efort a implicat stația MI6 din Moscova, care a încercat să îmbunătățească tehnica „dead letter drop" de obținere a informațiilor secrete de la spionii din Rusia.
În loc să riște să lase informații secrete într-un loc prestabilit, versiunea MI6 a lui Q al lui James Bond a venit cu ideea că informațiile ar putea fi transmise electronic către un receptor ascuns într-o stâncă falsă plasată în apropierea ministerului în cauză, care ar putea fi apoi descărcată printr-o trecere ulterioară, scrie ziuanews.
Totuși, activitatea concentrată a mai multor bărbați în costume într-o parte a acestui parc a dus la descoperirea stâncii. Dezvăluirea operațiunii în 2006 a provocat o jenă uriașă guvernului britanic. Faptul că acesta nu a fost cel mai bun moment al MI6 a fost sugerat de titlurile care ridiculizau piatra de spionaj de la Moscova ca fiind „mai mult Johnny English decât James Bond".
În timp ce organizațiile de informații sunt mereu în căutarea unor mijloace inovatoare pentru a-și îmbunătăți meseria de spion, probabil că cea mai reușită aplicare a informațiilor vine sub forma improvizației umane. Un exemplu notabil în acest sens a fost extracția clandestină a lui Oleg Gordievsky în 1985, după ce acoperirea unuia dintre cei mai valoroși agenți dubli occidentali care lucrau pentru serviciile secrete britanice a fost descoperită.
Echipa formată din doi diplomați britanici și soțiile lor a trebuit să treacă prin trei puncte de control sovietice și două finlandeze. Când s-a apropiat primul câine de pază, unul dintre membrii echipei i-a oferit alsacianului care adulmeca o crocantă cu brânză și ceapă, luându-l astfel pe alsacian de la mirosul lui Gordievski, care se ascundea în portbagajul mașinii.
Când un alt câine a început să adulmece portbagajul, a fost pusă în aplicare o metodă de spionaj foarte ingenioasă și de succes. Soția unuia dintre diplomați și-a așezat bebelușul de 18 luni în portbagajul mașinii, i-a schimbat scutecul și apoi a aruncat depozitul proaspăt umplut și aburind pe jos, reușind astfel să distragă atenția câinelui și a conductorului său.
Aceste acțiuni nu au făcut niciodată parte din planul de extracție a lui Gordievski, ci au fost o improvizație la fel de instinctivă și ingenioasă a celor obișnuiți să opereze în medii ostile și exersați în a înșela atenția nedorită a agenților inamici.
Bugetele de cercetare costisitoare și progresele tehnologice promițătoare oferă un avantaj în anumite circumstanțe, dar cele mai eficiente tehnici de spionaj se pot baza în continuare pe aplicarea unei gândiri rapide și a unei acțiuni îndrăznețe, fără teamă.
David Hastings Dunn a beneficiat anterior de finanțare din partea ESRC, a Fundației Gerda Henkel, a Fundației Open Democracy și a fost anterior bursier NATO și Fulbright.
