Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna arată, într-un comunicat de presă, că procurorii au dispus, marţi, reţinerea lui C.S., agent de poliţie din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Covasna, pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, agentul-şef de poliţie C.S. din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Covasna a fost prins în flagrant de angajaţii Serviciului Judeţean Anticorupţie Covasna, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, în timp ce primea de la un investigator sub acoperire suma de 200 de euro.
În comunicat se precizează că, în cursul lunii iulie, la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Covasna s-a prezentat un bărbat din municipiul Sfântu Gheorghe, care a sesizat faptul că agentul-şef i-a pretins suma de 300 de euro în vederea obţinerii permisului de conducere şi promovării probei de traseu, potrivit mediafax.ro.