”Dezinformarea cred că este în top trei elemente care au contribuit decisiv la luarea altei decizii decât cea salvatoare, de a te vaccina. Înţelegem care sunt condiţiile şi ingredientele care au creat această atmosferă. Sunt câteva lucruri pe care le putem face. E luni seara. Avem o soluţie ca săptămâna viitoare, în weekend, fiecare dintre cei care nu s-au vaccinat să poată să aibă o imunitate maximală: să te vaccinezi mâine. Dacă te vaccinezi mâine cu vaccinul care se administrează într-o singură doză, în 10-14 zile ai imunitate maximală. Asta înseamnă săptămâna viitoare”, a explicat Baciu luni seară, la un post TV.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a transmis populației că situația din țara noastră este gravă și că suntem singurii care o pot îmbunătăți.
”Toate situaţiile pe care le vedem acum la televizor - terapie intensivă, spitale, realmente tragedii - le poţi evita printr-un simplu gest, îţi ia jumătate de oră cu totul. Avem sute de centre de vaccinare. Este atât de simplu. Nu va veni cineva să ne rezolve situaţia”, a mai spus medicul.
Baciu a adăugat că, la nivel global, se administrează zilnic peste 19 milioane de vaccinuri, cât populația României.
”47% din populaţia globului, din populaţia eligibilă, s-a vaccinat. Sunt 6,6 miliarde de doze administrate. Zilnic se administrează în jur de 19,2 milioane de vaccinuri, cât populaţia României. Aţi văzut ce rată de vaccinare e în Europa. Au fost atât de multe informaţii, spuse din toate părţile. În momentul de faţă, trebuie să judecăm fiecare, cu capul nostru, să luăm decizia salvatoare. Ce ştiu toţi aceşti oameni din Europa şi nu ştim noi. Ce ştie jumătate din planetă şi nu ştim noi, când luăm această decizie? Avem tot felul de informaţii, de peste tot. Un singur lucru trebuie să facem să avem weekendul viitor imunitate completă: mâine să ne vaccinăm”, a adăugat vicepreședintele CNCAV.
Baciu a precizat că, față de începutul valului 4, numărul românilor care se vaccinează cu prima doză s-a triplat.
”Sunt oameni în principal între 30 şi 54 de ani, care interacţionează mult, care înţeleg riscul, dar care nu au luat decizia salvatoare de a se vaccina, pentru că virusul nu era atât de prezent. O fac acum. Vedem că există în continuare un bazin important de oameni care acceptă vaccinarea, dar care nu au luat decizia încă. Haideţi să contribuim la luarea acestei decizii. Asta putem să facem în momentul de faţă”, a mai transmis populației secretarul de stat.