,,Există un plan pentru a face faţă acestui val patru. Cert este că va fi cel mai intens. Presupune activarea unui număr de 1.600 de paturi la ATI. Domnul prim-ministru a ridicat acest număr la 2.000 de paturi. În ultimele două săptămâni au fost activate 600-700 de paturi. Limitarea reală e resursa umană pentru că avem un număr limitat de medici la Terapie Intensivă. Ei nu doar că sunt solicitaţi acum, ei deja sunt în luptă de aproape doi ani”, a declarat Andrei Baciu, la un post TV.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii precizează că vor fi aproximativ 15.000 de cazuri, cu vârfuri de 17.000 în a doua parte a lunii octombrie.
„Întotdeauna luna septembrie este cea care vine cu cele mai multe cazuri. Oamenii se întorc din concedii, încep şcolile, vremea se răceşte, toate aceste lucruri cresc semnificativ interacţiunea între oameni. Din acest punct de vedere este foarte dificil să vii cu o predicţie. Aş spune undeva la 15.000 de cazuri, cu vârfuri de 17.000 în a doua parte a lunii octombrie”, a afirmat acesta.
Andrei Baciu, despre a treia doză de vaccin anti-Civid
„De ce facem doza trei? Facem această doză, de rapel, îmbunătăţeşte răspunsul imun. O dată cu trecerea celor 6 luni nivelul de anticorpi începe să scadă, aşa că doza trei îmbunătăţeşte şi reîmprospătează răspunsul imun. În primul rând ne protejează de infectare. Vaccinarea îţi oferă o protecţie de a face o formă gravă de boală.
Persoanele care sunt vaccinate se pot reface în decurs de 5,5 zile. Persoanele care au deja 6 luni de la vaccinare cu Pfizer şi Moderna sunt în jur de 1,4 milioane de oameni. Peste 15 zile se vor împlini 6 luni şi pentru cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca. Cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca şi îşi vor face doza trei cu Pfizer sau Moderna nu sunt expuşi niciunui risc. Ne dorim să se vaccineze toate persoanele eligibile până la sfârşitul anului. Avem suficient de multe doze pentru toţi cei care vor să se vaccineze”, mai spune Andrei Baciu.
Bilanț 28 septembrie
Marți, România a raportat cel mai mare număr de cazuri noi de la începutul pandemiei, 11.049.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.431. Dintre acestea, 1.267 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 306 sunt minori, 289 fiind internați în secții și 17 la ATI.
Vicepreședintele campaniei de vaccinare a declarat că planul pentru valul 4 este activarea a 1.600 de paturi ATI, un număr care se poate ridica la 2.000.