Cum s-a întâmplat totul
Directorul școlii ar fi trimis mai multe poze în care este complet dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns ulterior pe grupurile elevilor. Situația i-a alarmat pe părinți și îl acuză pe directorul de 60 de ani de mai multe fapte.
Individul neagă că a trimis acele poze și aștepta cu sufletul la gură să afle dacă mai poate preda în instituția pe care a condus-o. Fotografii compromițătoare cu directorul circulă de peste două zile pe diverse grupuri de WhatsApp, stârnind revolta părinților, care solicită intervenția urgentă a oamenilor legii.
Părinții spun că inițial, imaginile au fost trimise unei eleve de gimnaziu din Falcău, chiar la clasa la care fostul director preda fizica.
Minora a dezvăluit imediat incidentul, deși bărbatul a rugat-o să fie totul discret. În imagini, el apare complet nud, în mai multe ipostaze, în dormitor, baie, dar cu chipul la vedere.
Părinții sunt revoltați
„Nu sunt unul dintre părinții care ar fi avut o fetiță abuzată, dar am fost eu la rândul meu abuzată de el la școală, cu ani în urmă. I s-au făcut foarte multe plângeri, dar erau vremurile acelea când, Doamne iartă-mă, le era rușine.
Dar fiind la sat, știți cum e, părinții se tem de primar, de preot, adică atunci nu a avut nimeni curajul. De pozele astea pornografice s-a auzit de mult, doar că, din păcate, nu are părinții potriviți care să o susțină”, a mărturisit una dintre mămici, potrivit unui site de știri.
„Directorul nu este la prima abatere, a avut multe derapaje, dar a fost susținut politic, este din PNL, și nu s-au luat măsuri. Sunt sesizări din 2007 cu privire la comportamentul lui, inclusiv la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Imaginile le știe tot satul. El este un om vulcanic, cu multe apucături cum nu trebuie, elevii se tem de el. Din câte am auzit, și-a dat demisia după acest scandal sau urmează”, a completat un alt părinte pentru monitorulsv.ro.
„Directorul și-a dat demisia. Luni dimineață, la prima oră, o să fie numit un nou director. La nivelul școlii o să fie realizată o cercetare pentru a dispune o măsură în cazul în care cele apărute în presă se dovedesc ca fiind adevărate, inclusiv suspendarea de la ore, și o să fie sesizat Parchetul”, a transmis Cezar Anuței, purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava.