Ancheta a fost declanşată după ce medicii Spitalului Judeţean Suceava au fost acuzaţi de malpraxis de fiul unei femei de 63 de ani, care nu ar fi fost diagnosticată şi operată la timp şi a murit de peritonită a doua zi după internare.
Femeia de 63 de ani a ajuns la spital pe 3 ianuarie cu apendicită, însă, o zi mai târziu, a murit.
”Au dus-o la Urgenţe, unde i-au făcut analize. După vreo 2 ore de aşteptare am fost chemat de către doctor. M-a întrebat dacă are hepatită pentru că are prezent în sânge virusul B. I-am răspuns că a avut hepatită în tinereţe, dar de atunci nu a mai avut probleme de acest gen. Apoi mi-a spus ca are glicemia foarte ridicată - 730, că are un început de diabet. Am întrebat dacă i s-a administrat în acest caz insulină şi mi-a zis că da. De asemenea, mi-a spus că mai trebuie să i se facă o ecografie la burtă. Am fost trimis iar să aştept. După încă o oră şi jumătate sunt chemat iar de domnul doctor care-mi spune că trebuie să îi facă o clismă, nimic grav, şi că va fi trimisă la secţia anestezie terapie intensivă, unde va fi stabilizată. (...) 4 ianuarie 2018 - ora 9:23: sunt sunat de la spital şi anunţat că mama mea a decedat”, scrie Vincent Tecuceanu, fiul femeii, pe Facebook.
După acuzaţiile făcute de tânăr pe reţeaua de socializare, conducerea Spitalului Judeţean Suceava a declanşat o anchetă.
Conform reprezentanţilor spitalului, femeia de 63 de ani a fost consultată de un medic chirurg care, din cauza glicemiei foarte mari a pacientei, nu şi-a asumat riscul unei intervenţii chirurgicale, a amânat operaţia şi a recomandat internarea în secţia de diabet -terapie intensivă până la stabilizarea glicemiei.
“Nu am primit încă nicio plângere scrisă din partea familiei legată de această situaţie, însă a fost declanşată o anchetă internă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Din păcate, în data de 4 ianuarie femeia a decedat. În acest caz, radiografia nu a fost concludentă deoarece pacienta era supraponderală, iar peritonita nu este o afecţiune care se stabileşte prin acest tip de investigaţii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava, dr. Mihai Ardeleanu.
Fiul femeii care a murit din cauza peritonitei a luat legătura cu un avocat şi urmează să depună plângeri la toate instituţiile abilitate.