Agentul de jucători spune că nu s-a pus problema unei despărţiri de fostul antrenor al FCSB, dar că, dacă ar fi aşa, şi-ar fi asumat divorţul fără probleme.
"Voi credeţi că dacă eu cu Reghe n-am mai fi un cuplu şi am trăi separat, ne-ar fi frică să ne despărţim? Ne-ar fi frică să împărțim averea? Păi de ce să mă ascund? Împărțim jumate, jumate și sănătate, trăim fericiți și cum vrem. Sunt un om asumat și dacă-mi doresc ceva în viața asta, nu-i dau socoteală nici lui Dumnezeu, iar în 46 de ani nu a zis nimeni, niciodată, că a mințit Prodanca. Sunt mult prea fericită, am muncit mult în viața asta și niciodată n-o să mă fac de râs. Dacă eu vreau să fac ceva, o să anunț în gura mare: Sunt Anamaria Prodan, nu mai sunt cu Reghecampf și sunt cu cutare! Asta sunt eu!”, a spus Anamaria Prodan într-un interviu pentru gsp.