Peste 11.000 de persoane fizice, cu datorii de peste 14 miliarde lei în total, la 31 martie, ar urma să primească decizii de impunere de la ANAF.
Potrivit ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, deciziile de impunere vor fi transmise până la sfârşitul acestui an.
Teodorovici a precizat că recuperarea acestor sume face parte din soluţiile găsite pentru menţinerea deficitului bugetar sub 3% în 2018.
Pe site-ul ANAF se regăseşte o listă cu 11.131 datornici persoane fizice. În general, datoriile înregistrate provin din obligaţii restante la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi la cel al asigurărilor de sănătate. Cu alte cuvinte, persoane care au cumulate datorii din impozitul pe venit, pensii, şomaj şi sănătate. Potrivit legislaţiei anterioare anului 2018, aceste datorii trebuiau plătite de angajator, dacă persoanele fizice nu obţineau venituri din profesii liberale, alte activităţi independente sau chirii. Lista publicată de ANAF priveşte doar datoriile persoanelor fizice care sunt mai mari de 15.000 de lei, cumulate în ultimii cinci ani.
"Lista neagră" a Fiscului, cu datornici, AICI
Tot ce trebuie să ştii pentru a bloca sau anula executarea silită a fiscului
Cine sunt marii datornici
Persoanele fizice au cumulat datorii uriaşe către stat în ultimii cinci, cea mai mare parte dintre acestea fiind generate de taxele neplătite în contul impozitului pe venit.
În "lista neagră" apar însă şi persoane cu nume sonore, foarte cunoscute publicului larg datorită funcţiilor pe care le-au deţinut sau încă le deţin ori a faptelor pentru care au fost cercetate penal.
Printre acestea se numără însă şi persoane cu nume sonore, foarte cunoscute publicului larg datorită funcţiilor deţinute ori a faptelor pentru care au fost cercetate penal: Victor Ciorbea, Robert Negoiţă, Adriean Videanu, Marian Vanghelie sau Dorin Cocoş
Spre exemplu, fostul premier Victor Ciorbea, în prezent Avocat al Poporului, funcţie în urma căreia câştigă nu mai puţin de 12.000 lei în fiecare lună, are de plătit statului 82.230 lei, în contul impozitului pe venit din ultimii cinci ani.
Datoare este şi soţia acestuia, Lacrima, cu un debit de 216.163 lei. Acestor datorii li se adaugă şi cele privind contribuţiile de sănătate, datoria lui Victor Ciorbea fiind de 140.450 lei, iar cea a soţiei sale de 121.854 lei. Potrivit Adevarul.ro, familia Ciorbea are datorii către stat de 560.697 lei.
Milioane de români, strânși cu ușa de Fisc în perioada de concedii. "E foame de bani"