Managerul Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, medicul Alice Grasu, a declarat, astăzi, la Realitatea PLUS, că serviciul pe care îl conduce se confruntă în momentul de față cu "o perioadă foarte grea, pe care nu ne gândeam că o vom traversa".
"S-a dovedit mult mai gravă perioada decât în val 3. Pentru a vă putea da seama, am realizat o analiză comparativă. Am luat perioada 24 septembrie - 24 octombrie și am comparat-o cu perioada 24 august-24 septembrie. Am observat, astfel, o creștere cu 84% a numărului de solicitări. Urgențele au crescut cu 34%, consultațiile la domiciliu cu 46% (...).
La un asemenea volum de lucru se stă și cu cazuri în așteptare. Prioritatea noastră rămâne în continuare urgență de cod roșu, care înseamnă că viața pacientului este pusă în pericol imediat.
Am ajuns la 24 de ore la acele consultații pentru urgențele de cod de galben. Când vorbim de testări, acestea se pot face la un interval de până la 65 de ore.
Avem oameni pentru care se duce muncă de convingere pentru a se ajunge la spital. Odată ajunși aici, au saturație mică de oxigen și unii dintre ei chiar au nevoie de ATI.
Cel mai mult a stat o ambulanță 12 ore în așteptare. 6 ore în față unui spital și încă 6 în față unui alt spital până când a fost preluat pacientul", a afirmat Alice Grasu.
Deși au fost suspendate concendiile și au fost detașați medici, personalul de la Ambulanță face cu greu față solicitărilor.
Spitalele sunt pline de săptămâni bune, iar salvările stau la coadă pentru a lăsa pacienții.
Urmăriți întreg reportajul în această seară, la ora 21, într-o nouă ediție a emisiunii "Legile Puterii" moderată de Alexandra Păcuraru.