„Nu sunt români dați dispăruți. Nu avem informații despre români decedați sau răniți. Mai sunt români care vor să revină în România. Două grupuri au auns deja, mai sunt două grupuri de studenți dintr-o zonă care nu este sinistrată. Mâine este programat un zbor cu echipamente și profităm de el pentru repatriere.
Sunt numere de telefon disponibile pe site. Primim sesizări și încercăm să îi ajutăm în privința problemelor pe care le întâmpină.
Astăzi intervenția autorităților a fost mult mai hotărâtă. Se vede diferența, dar acum este și un număr important de salvatori. Instituția responsabilă cu situațiile de urgență, omoloaga DSU, este pregătită, dar dimensiunea catastrofei este foarte, foarte mare. Au mai fost replici mai mici în cursul zilei de astăzi”, a spus ambasadorul României în Turcia - Ștefan Alexandru Tinca.
Întrebat dacă s-a temut, acesta a răspuns: „Evident. În Ankara nu au fost probleme, e ferită din punct de vedere seismic. Referitor la starea de urgență, o să facem actualizări, se impun anumite restricții în anumite localități, accesul la hoteluri dintre cele frecventabile, niște limitări, îi vom informa pe români în mod curent”.