Conform unui comunicat al ambasadei, cele cinci imobile şi terenul folosit ca parc public se află în: Târgovişte (Calea Domnească nr. 165); Galaţi (Str. Gării nr. 38); Brăila (Str. R.S. Campiniu nr. 35); Constanţa (Bd. Mamaia nr. 42); Bucureşti (Calea Victoriei nr. 184-188 Sector 1); Bucureşti (Str. Luigi Cazzavillan nr. 26-28 Sector 1).
La adresa de pe Calea Victoriei se află o suprafaţă de teren de 3087 metri pătraţi, fără construcţii, care este folosită ca parc public, scrie Mediafax.
Primăria Capitalei a anunţat recent că va fi constituit un grup de lucru care să identifice soluţiile legale pentru a recupera parcurile, spaţiile verzi sau terenurile pe care sunt amenajate locuri de joacă şi care au fost retrocedate în ultimii 16 ani.
Foto: libertatea.ro.