"Şedinţa de astăzi este cauzată de faptul că deja a început să crească numărul de cazuri în ultimele două săptămâni. De la o incidenţă foarte mică, de 0,03 la mie, am ajuns 0,1 la mie. Este încă o incidenţă mică, dar s-a triplat practic în ultimele două săptămâni. Am ajuns de la între 6 şi 14 cazuri până la 40 de cazuri. A fost un vârf de 54 de cazuri zile trecute şi am discutat posibilele măsuri: o dată - de creştere a rezilienţei; şi asta înseamnă de protejare a medicilor, personalului care asigură îngrijirea, în aşa fel încât dumnealor să-şi poată efectua atribuţiile şi în momentul în care valul va creşte. INSP estimează undeva la mijlocul lunii septembrie vor fi foarte multe cazuri, cam 1.600 de cazuri pe zi, ceea ce e foarte mult. Până la acel moment trebuie să ne pregătim, cel puţin în Bucureşti, pentru că estimăm că pe Bucureşti-Ilfov vor fi cam jumătate din cazuri şi atunci trebuie să ne pregătim pentru ca sistemul sanitar să facă faţă", a afirmat Stoica, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, sistemul sanitar este în regulă din punct de vedere material, însă trebuie pus accentul pe vaccinarea acestuia.
"Trebuie să ne asigurăm că şi personalul va fi în regulă şi trebuie să punem mult accent pe vaccinarea personalului sanitar, în aşa fel încât el să nu fie afectat de următorul val. Pentru a ajunge acolo, ASSMB a efectuat un sondaj să înţelegem care sunt cauzele pentru care o parte din personalul sanitar nu se vaccinează, să mergem către dumnealor cu campanie de informare, care urmează să fie realizată", a mai spus prefectul.