Seara se va deschide cu Vltava(Bedrich Smetana) – cea mai cunoscută parte a suitei de şase poeme simfonice intitulate Má vlast („ţara mea natală”), fiecare poem fiind o descriere a locurilor, istoriei şi legendelor din regiunea Boemiei.
Lucrarea pe care o veţi asculta la Sala Radio, cunoscută şi sub titlul său german Die Moldau, este un superb tablou muzical al unuia dintre cele mai mari râuri din Boemia, urmând imaginar traseul de la izvoare spre vărsare, prilej de a evoca muzical scene de viaţă sătească, imaginea ruinelor şi castelelor din Boemia, obiceiuri populare din regiune şi imaginea oraşului Praga prin care trece Vltava.
În interpretarea lui Alexandru Tomescu, veţi asculta apoi una dintre cele mai apreciate partituri pentru vioară: Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră semnat de MENDELSSOHN, o frumoasă lucrare a repertoriului romantic.
Evenimentul se va încheia cu Simfonia a VIII-a, creaţie a celuilalt mare compozitor ceh - Antonin Dvořák – partitură dirijată la premiera absolută de la Praga, din 1890, chiar de Dvořák şi concepută cu prilejul alegerii sale în cadrul Academiei de Ştiinţă, Literatură şi Arte din Boemia.