„Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, se va deplasa mâine, 11 ianuarie, la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, unitate sanitară care a fost afectată de un incendiu în anul 2021. Ministrul va discuta cu autorităţile locale şi cu echipa de conducere a spitalului în vederea găsirii unei soluţii pentru redeschiderea unităţii pentru a acorda asistenţă medicală specializată în condiţii de siguranţă pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2”, informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.
„Şi spitalul din Constanţa a fost victima unui incendiu nefericit şi trebuie şi acolo să redăm sistemului de sănătate o capacitate, care este dublată de profesionişti foarte buni, încât să fim într-adevăr pregătiţi. Mi s-a părut foarte ciudat că, după un an de zile la Institutul „Matei Balş”, după mai multe luni de zile de la Constanţa, lucrurile au rămas blocate şi a trebuit să facem acum, în ultimele săptămâni, eforturi ca activitatea acestor instituţii să se reia. Este important să dispunem de toate resursele necesare”, potrivit lui Alexandru Rafila.
Șapte persoane au murit, într-un incendiu izbucnit pe 1 octombrie 2021 la secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Alți zeci de pacienți au fost scoși pe geam, într-o operațiune dramatică de salvare a lor.