Rafila a subliniat că festivalurile sunt ”adevărate acceleratoare ale pandemiei”.
”Noi am avut o discuție acum șase săptămâni. Am spus că evaluarea celui mai rău scenariu cu 1.500 de cazuri pe zi la jumătatea lui septembrie e evident nerealistă și am stabilit tot atunci că în ultima săptămână din septembrie vom ajunge la 4-5.000 de cazuri. Se confirmă pas cu pas.
Domnul Cîțu bate câmpii ca de obicei. Nu știu dacă e serios sau nu ori uită foarte repede ce a spus, ceea ce foarte grav, că e premier, ori nu spune adevărul, și atunci e și mai grav. A găsit acum o soluție despre nunți. A trecut de la postura de prim-ministru la cea de prim nuntaș al României și rezolvă lucrurile prin introducerea certificatului verde la nunți”, a spus social-democratul luni, la un post TV.
Citește și: ”Certificate de vaccinare la nunți. Anunțul făcut de premierul Florin Cîțu”
Vorbind și despre ”mesaje și exemple”, Rafila a amintit că premierul și primarul Clujului, Emil Boc, au fost fotografiați fără mască la festivalul Electric Castle.
În privința anunțului șefului Guvernului conform căruia vor fi dublate paturile la ATI, deputatul PSD a amintit că acestea vor fi luate de la alte secţii unde sunt trataţi pacienţi non-Covid.
”Nu avem de unde să dublăm paturile, ele vor fi luate de la alte secții de ATI, unde sunt tratați pacienți non-COVID. Nu discutăm de paturi care se inventează, ci se iau dintr-o parte în alta. Numărul de paturi ATI e relativ constant, că nu poți să-l crești având același număr de specialiști. Vor fi alte spitale care se vor închide, care vor transforma secțiile ATI în secții ATI COVID, vom avea iar mortalitate excesivă ca anul trecut din cauza faptului că oamenii cu alte afecțiuni nu vor avea acces la servicii medicale”, a mai acuzat deputatul PSD.
Rafila a criticat-o și pe Ioana Mihăilă pentru lipsa măsurilor necesare pentru valul patru al pandemiei.
”De ce să ia măsuri când dânsul a spus că a învins pandemia datorită succesului programului de vaccinare?! 4 - 5 luni nu doar că n-a făcut nimic, dar a și încurajat diverse manifestări care au fost acceleratoare ale pandemiei”, a mai spus social-democratul.