Autoritățile asigură oamenii că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federaţiei Ruse şi sunt sfătuiți să sune la 112 dacă observă obiecte care cad din cer.
„Ca urmare a semnalării unor posibile acţiuni ale forţelor armate pe teritoriul Ucrainei, structurile cu rol de apărare ale statul Român au notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă despre această situaţie care, la rândul lui, a emis un mesaj RO-Alert către populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea, mai exact, zona limitrofă graniţei de stat cu Ucraina”, anunţă, sâmbătă dimineaţă, ISU Tulceca.
„De asemenea, este important ca populaţia să nu intre în panică, să sune la 112 şi să anunţe dacă observă obiecte care cad pe teritoriul României şi, să urmeze recomandările din mesaj. Menţionăm că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federaţiei Ruse, iar structurile cu rol de apărare ale României monitorizează permanent situaţia de la graniţă”, a mai transmis sursa citată.
Localităţile în care a fost transmis mesajul RO-alert sunt: Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncaviţa, Isaccea, Niculiţel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăţei, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C A Rosetti, Sulina.
Tulcea este singurul judeţ din România pe raza căruia lucrătorii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au descoperit anul trecut fragmente de drone folosite de Rusia în atacarea porturilor ucrainene de la Dunăre şi singurul în care militarii au construit două adăposturi pentru protejarea populaţiei. Unul dintre ele este folosit uneori ca loc de joacă de către copiii din zonă.