MAE îi informează pe cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Ucraina că au fost confirmate cazuri de difterie în acest an în regiunile Zakarpattia şi Chernivtsi, care se învecinează cu judeţele din nordul României.
Țara vecină se confruntă cu o epidemie de difterie, iar guvernul de la Kiev a înștiințat țările vecine. În Ucraina s-au înregistrat deja peste 20 de cazuri de difterie.
Românii care trăiesc în județele Satu Mare, Maramureș, Suceava și Botoșani, care au drum spre Ucraina, sunt în primul rând vizați de această alertă de călătorie emisă de MAE.
„Pentru cetăţenii care nu au fost vaccinaţi împotriva difteriei în ultimii 10 ani, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia", mai transmite MAE într-un comunicat.
Difteria este о boală acută infecţioasă și contagioasă, caracteristică doar omului. Această boală infecțioasă este produsă de bacilii difterici toxigeni. Difteria se răspândește ușor și este provocată de Corynebacterium diphteriae. Toxina produsă poate să afecteze inima, rinichii şi sistemul nervos. Difteria se caracterizează printr-o evoluție deosebit de severă, potențial letală. În cele mai grave situații, toxina absorbită de organism poate duce la miocardită, nevrită și poate afecta mai multe organe importante precum rinichii sau ficatul. Calea de transmitere este cea aeriană. Cea mai bună măsură de prevenție este vaccinarea împotriva acestei afecțiuni, transmite Ministerul Afacerilor Externe, care a fost informat de Ministerul Sănătății din Ucraina. Autoritățile ucrainiene țin legătură cu cele române.
În Ucraina, în perioada 1992-1997, în regiunea Cernăuți au fost înregistrate 92 de cazuri de difterie, iar 12 persoane au murit atunci din cauza acestei boli.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: +380445009932, +380445009934 și +380445009935, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Ucraina: +380936252717; Consulatului General al României la Cernăuți: +380932709260; Consulatului General al României la Odessa: +380955412788; Consulatului României la Solotvino: +380682140918.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://kiev.mae.ro, http://odessa.mae.ro, http://solotvino.mae.ro, http://cernauti.mae.ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.