Un val masiv de aer cald va acoperi Alaska în următoarele cinci zile, iar meteorologii au intrat în alertă.
Serviciul Național de Meteorologie i-a anunțat pe locuitorii din Alaska că în intervalul 4-8 iulie temperaturile vor depăși 30,5 grade Celsius (peste 87 grade Fahrenheit).
În mod normal în această perioadă a anului, temperaturile nu trec de 12-16 grade Celsius (sub 62 grade Fahrenheit).
Agenția meteo americană avertizează că vineri este posibil să fie depășit recordul de temperatură din toate timpurile - de 29,5 grade Celsius (85 grade Fahrenheit), stabilit la Anchorage International Airport în urmă cu 50 de ani, la data de 14 iunie 1969.
"Este foarte posibil ca recordul de căldură din toate timpurile să fie depășit timp de 3 până la 5 zile", a declarat Brain Brettschneider, expert climatic la University of Alaska Fairbanks.
Un alt meteorolog a descris acest episod neașteptat ca "definiția neobișnuitului", potrivit Daily Mail.
Alaska este un stat al Statelor Unite ale Americii situat în extremitatea nord vestică a continentului America de Nord. A devenit cel de-al patruzeci și nouălea stat al Uniunii nord-americane, la 3 ianuarie 1959, după ce fusese teritoriu al Statelor Unite, Alaska Territory, între 1912 și 1959.
Clima din Juneau și din porțiunea de sud-est este una oceanică în zonele sudice și subpolară înspre nordul acestei părți a statului. Această zonă este cea mai umedă și mai caldă din Alaska, cu temperaturi mai blânde iarna și cu volum mare de precipitații tot timpul anului.
Clima părții interioare a Alaskăi este cel mai bine descrisă drept extremă și este un bun exemplu de climă subpolară tipică. Unele dintre cele mai ridicate și mai scăzute temperaturi din Alaska s-au înregistrat în zona orașului Fairbanks - iarna, se pot înregistra minime de -52 °C.
Clima din nordul extrem al Alaskăi este o climă polară, obișnuită pentru zone aflate la nord de Cercul polar arctic.