După cum au afirmat medicii specialişti de la unitatea medicală, consumul de antiinflamatoare nesteroidiene reprezintă a treia cauza de apariţie a hemoragiei digestive, pe primele două locuri fiind ulcerul şi ciroză hepatică. Ieşenii consumă aceste medicamente pentru a scapă de durere. Nu se prezintă la un medic specialist atunci când constată că au anumite simptome care persistă şi pentru a potoli durerea merg la farmacie şi cumpără Nurofen, Diclofenac, Antinevralgic, orice medicament care să acţioneze împotriva durerii.
"Situaţia este foarte tristă. Avem un segment mare de populaţie care consumă antiinflamatoare, în general, persoanele cu afecţiuni inflamatorii şi degenerative dureroase ale sistemului osteoarticular, fără a avea acordul medicului. O parte dintre pacienţi pot să consume aceste medicamente pe o perioada scurtă de timp şi să ajungă în urgenţă cu hemoragie digestivă, alţii o perioada mai îndelungată, depinde şi de doză. Din nefericire, consumul de antiinflamatoare nesteroidiene este a treia cauza, că incidenţa, de apariţie a hemoragiei digestive superioare. Un astfel de bolnav reprezintă o urgenţă medicală. Este recomandat că administrarea unui medicament antiinflamator să fie făcută numai după un consult de specialitate pentru alegerea corectă a antiinflamatorului şi doză potrivită. Adminisrarea se face cu precauţie şi sub monitorizarea medicului. Aproape toţi pacienţii ajung la chirurgie pentru hemostaza, oprirea chirurgicală a sângerării. Un astfel de pacient pleacă acasă cu o serie de recomandări care, de cele mai multe ori, nu sunt respectate şi bolnavul revine cu hemoragie digestivă", a declarat prof. dr. Ştefan Georgescu, director medical la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, conform bzi.ro.
Până la apariţia hemoragiei digestive, bolnavul prezintă o serie de simptome, complicaţii, dar vine la medic când este deja în stare foarte gravă şi, uneori, doctorii nu mai pot interveni.