ArcelorMittal va închide două unități din Germania din cauza „creșterii exorbitante a prețurilor la energie”, afectând astfel „puternic” competitivitatea producției de oțel, a explicat grupul într-un comunicat de presă, citat de AFP și preluat de HotNews.ro.
„La aceasta se adaugă cererea slabă de pe piață, o perspectivă economică negativă și costurile încă ridicate ale CO2 în producția de oțel”, spun reprezentanții companiei, îngrijorați fiind de faptul că în Germania, „nicio instalație nu mai poate fi operate profitabil”.
Încetinirea industriei auto, marele client al industriei siderurgice, a afectat și ea profitul.
Prin urmare, unul dintre cele două furnale de la unitatea de producție de oțel plat din Bremen va fi închis „de la sfârșitul lunii septembrie până la o nouă notificare”.
„Costurile ridicate ale gazului și energiei electrice apasă foarte mult asupra competitivității noastre”, a explicat Reiner Blaschek, șeful ArcelorMittal Germania, responsabil și de uzina din Bremen. El a denunțat și noua taxă pe gaze care va intra în vigoare la 1 octombrie în Germania, menită să prevină falimentul importatorilor și distribuitorilor de gaze.
În plus, va fi oprită, de asemenea, o instalație de la „ oțelăria din Hamburg, unde ArcelorMittal produce sârmă laminată”. „Activitatea uzinei a fost deja redusă cu aproximativ 80%”, a declarat managerul de şantier Uwe Braun. Acolo, ca și în Bremen, măsurile de șomaj parțial deja existente vor trebui extinse.
În Spania, la uzina din Asturias, lângă Gijon, la sfârșitul lunii septembrie se va închide temporar unul dintre furnalele sale.
„Situația este agravată de volumul mare de oțel importat provenit de la producători extraeuropeni care nu sunt afectați de costurile în creștere legate de cotele de emisii de CO2 ale UE”, spune grupul într-un comunicat de presă.
Nu există planuri de a închide furnalele din Franța, ci de a încetini activitatea în Dunkerque (nord). Două furnale sunt deja închise acolo, unul pentru întreținere și celălalt din iulie, ca parte a decarbonizării amplasamentului, mai arată sursa citată.