Ministrul Sănătății Sorina Pintea a declarat prin telefon la Realitatea TV că:
"Am trimis corpul de control să verifice, dar pot spune că certificatele prezentate de acest medic fals sunt falsuri grosolane.
Acest personaj nu există în evidența Ministerului Sănătății și nici a Colegilor Medicilor."
Întrebată cum poate să-și dea seama un pacient dacă un medic este fals sau, ministrul a răspuns:
"El trebuie să afișeze autorizațiile pe care le deține și pe acelea, cred că a uitat să le falsifice. Nu avea nimic afișat, nimic nu scotea în evidență că este o clinică autorizată. Modul în care făceau consultațiile, mi se pare că nu este normal. Un pacient poate să-și dea seama."
Sorina Pintea a mai spus că se fac verificări amănunțite.
"Mi-e greu să cred intervenția prezentată de medic pe pagina lui, la Fundeni. Eu vă spuneam că modalitatea de angajare la stat este foarte clară. Colaboratorii la fel, trebuie să prezinte documentele, ori diploma se vedea din start că este un fals, pentru că era semnată de o persoană care nu mai lucrează în Ministerul Sănătății, ori cei de Fundeni colaborând cu MS știau cu siguranță că acea persoană nu mai lucrează în Minister. De aceea, repet, verificăm această informație."