Mai exact, ministerul Agriculturii vrea ca toți producătorii agricoli care nu sunt fiscalizați să nu mai aibă dreptul să-și lucreze practic pământul dacă nu fac contract cu o firmă care prestează servicii agricole.
Totuși, într-o intervenție la Realitatea PLUS, Petre Daea dezminte informația și explică că ar fi vorba despre substanțe din grupele 1 și de toxicitate care nu au legătură cu agricultura:
"Îmi pare rău că și oameni instruiți au intrat în acest joc. Proiectul de act normativ nu interzice acest lucru. Am văzut de trei zile această tema e prezența în dezbaterea publică și e amplificată de interpretări diferite care nu au de a face cu conținutul actului normativ. Nu se interzice acest lucru, e vorba de interzicerea substanțelor din grupa 1 și 2 de toxicitate, practic acele substanțe care se folosesc la deratizare. Substanțe care evident dacă nu sunt folosite cum trebuie pot să producă accidente care se pot solda și cu moartea unora, dar nu are treaba cu agricultură, e inadmisibilă o asemenea interpretare", a declarat Daea la Realitatea PLUS.