La primul termen al procesului, magistrații au dispus trimiterea unei adrese la DNA, pentru ca procurorii să precizeze textele de lege avute în vedere pentru inculpații trimiși în judecată sub acuzația de abuz în serviciu, scrie Agerpres.
De asemenea, instanța a decis trimiterea unei adrese la Ministerul Finanțelor Publice, în vederea constituirii acestei instituții ca parte civilă în dosar.
În plus, magistrații au dispus trimiterea unor adrese la MAI și DIPI, pentru a se preciza unde se află autoturismul Audi, achiziționat de DIPI și folosit de Oprea, dar și dacă a fost inițiată o procedură internă de recuperare a sumelor de bani care apar în rechizitoriu.
Președintele completului a mai spus că ar aprecia dacă un consilier de la DIPI ar participa la acest proces.
De cealaltă parte, avocatul lui Gabriel Oprea, Dan Lupașcu, fost judecător și membru CSM, le-a spus magistraților că în dosarul ajuns în instanță se află un volum cu documente clasificate, la care el și clientul său nu au acces, astfel încât se încalcă în acest caz dreptul la apărare.
Procesul a fost amânat pentru data de 25 aprilie, deoarece unii inculpați nu și-au angajat avocați.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, astăzi, și primul termen în dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu. Șeful Senatului este judecat pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, în legătură cu declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au avut pe rol și dosarul în care fostul președinte al Camerei Deputaților și viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influență.
Bogdan Olteanu este acuzat că, în perioada iulie — noiembrie 2008, pe când era președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.