Agenția română va exercita această funcție începând cu data de 1 ianuarie 2019, odată cu preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
ANCPI va face parte din trio-ul format din România, Finlanda și Croația, având în vedere faptul că președinția Consiliului Uniunii Europene va fi deținută de Finlanda în semestrul al II-lea al anului 2019 și de Croația în primul semestrul al anului 2020.
La București va avea loc Conferința Comitetului Permanent al Cadastrului în Uniunea Europeană. Aici se va discuta despre implicațiile economice ale cadastrului, dar și despre impactul asupra societății.