Documentele erau furnizate în alb de trei medici din București. Peste 1.200 de certificate în alb ar fi fost eliberate de aceștia. Iar cadrele medicale nu se deplasau ca să constate cauza decesului. În acest caz, dintre cele patru persoane reținute, două sunt medici de familie.
Poliţiştii au reţinut patru persoane într-un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual în formă continuată şi abuz în serviciu, după ce mai mulţi medici ar fi întocmit parţial, contra unor sume de bani, certificate de deces, care ulterior au fost completate de intermediari şi reprezentantul unei societăţi comerciale cu domeniu de activitate îmbălsămare, informează Poliţia Capitalei, relatează Realitatea PLUS.
Potrivit unor surse din Poliţie, îmbălsămătorul de la compania de pompe funebre era cunoscut cu relaţii în lumea medicală, iar familiile decedaţilor veneau la el pentru a grăbi procedura de constatare a decesului. Medicii completau, contra unor sume de bani, certificatele de deces în alb şi evitau astfel şi sarcina de a merge personal pentru a constata decesul.
Reprezentantul companiei de pompe funebre, alături de alţi doi intermediari, ar fi completat certificatele de constatare a decesului, cu ora, data şi locul, fiind întocmite peste 1.200 de astfel de documente.
Până în prezent, au fost reţinute patru persoane - un medic, îmbălsămătorul şi doi intermediari, au precizat sursele citate, precizează sursele citate.
Au fost puse în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară şi şapte mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la audieri, pentru continuarea cercetărilor.
Percheziţiile au fost efectuate de poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Întreaga acţiune a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române.