Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus extinderea urmării penale față de suspectul Adrian Severin, membru al Parlamentului European, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, în formă continuată.
"În ordonanța de extindere a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: în perioada martie 2007 - noiembrie 2010, Severin Adrian a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte, din Parlamentul European, un număr de 20 de contracte de consultanță cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii. În perioada respectivă, singurele activități înregistrate de societățile în cauză au fost cele în relația cu Adrian Severin, respectiv grupul politic din care făcea parte. Ulterior, societățile comerciale respective nu au mai avut nici un fel de activitate, iar în prezent toate figurează ca fiind radiate din Registrul Comerțului", se arată într-un comunicat al DNA.
În aceeași perioadă, continuă sursa citată, "suspectul Adrian Severin cu intenție și în conivență cu suspecții Jugănaru Anne-Rose-Marie, Abraham Florin - Leontin și o altă persoană, a acționat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European, prin transferurile succesive ale sumei totale de 586.350 lei, efectuate de către societățile din grup către o fundație, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire și instruire a personalului".
"Concret, din actele de urmărire penală a rezultat faptul că plățile efectuate în contextul de mai sus nu au la bază operațiuni reale. Pentru a da o aparență de legalitate transferurilor efectuate, suspecții au convenit disimularea acestora sub forma plății unor servicii de pregătire profesională a angajaților, deși aceeași angajați ai societăților în cauză au fost angajați și la fundația respectivă, iar obiectul contractelor încheiate pentru justificarea plăților este similar. Mai mult, numerele de ordine ale contractelor încheiate de fundație cu societățile în cauză sunt consecutive, ceea ce indică faptul că nu au existat contracte încheiate și cu alți potențiali beneficiari ai unor astfel de cursuri. În plus, o parte din plățile facturate de fundația respectivă către societățile comerciale „beneficiare” era ulterioară încheierii raporturilor de muncă cu acei salariați, aceștia fiind angajații unei alte societăți din grup, la momentul respectiv", mai spun procurorii.
Potrivit MEDIAFAX, Severin a declarat, la ieşirea de la DNA, că nu a dat nicio declaraţie vineri şi că le-a cerut procurorilor să îi arate de unde este suma vehiculată în anchetă.
"Ni s-a spus că ni se va prezenta, ca să vedem şi noi de unde este suma asta, pentru că eu nu înţeleg de unde vine suma, nu am stat eu să fac contabilitate, nu eu am plătit banii, nu eu am... I-am explicat, cum se spune, că europarlamentarul Adrian Severin nu este o persoană, este un birou, o mică instituţie. Ca în orice instituţie, nu eu încheiam contractele, încheiau asistenţii mei, de aia, într-adevăr, cel care a semnat contractul nici nu m-a văzut pe mine personal", a mai spus Adrian Severin.
Fostul europarlamentar a precizat că această cauză este o continuare a dosarului în care este judecat.
"Nu ne-am văzut demult, a fost o plăcere să îi văd pe domnii procurori, mai stăm de vorbă şi să muncim mai departe. Comunicatul pe care l-au dat ieri dumnealor, legat de cei doi sau trei, spunea că este continuarea comunicatului din 2012. Noi suntem în 2015. Deci, s-a pornit cu un dosar, care după părerea mea nu rezistă deloc şi deja lucrurile sunt lămurite, cred eu că nu rezistă. După aceea, s-a făcut o extindere a acestuia, legată de felul în care eu aş fi cheltuit bugetul meu. Eram 700 şi ceva de europarlamentari, toţi aveau un buget de circa 15.000 de euro pe lună, pe care nu îi vedeau, nu îi atingeau, dar din care puteau să îşi ia asistenţă tehnică, asistenţă constând în salariaţi sau în studii", a precizat Adrian Severin.
El a adăugat că procurorii nu au luat în cazul său măsura controlului judiciar, dar i-au pus poprire pe conturi, inclusiv pe cel de salariu, precizând că va contesta decizia.
"Pe conturi da, pentru că aici legea obligă, aici nu am ce să discut despre decizia... Culmea e că mi-au pus şi pe conturile de salariu. Voi contesta, pentru că eu nu am sute de milioane în avere, toate veniturile mele sunt din activităţi profesionale şi în special salarii, la ora actuală venitul meu însumat este de aproximativ o mie şi ceva salarii, salariul meu de profesor. Deci, dacă îmi blochează aceste conturi, nu am cu ce să mai plătesc întreţinere, chirie şi altele", a mai spus Adrian Severin.