”În această după-amiază, la ora 16.20, poliţişti de la Poliţia Municipiului Reşiţa au fost sesizaţi despre faptul că în zona Minda un copac a căzut peste un autoturism. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că în timp ce un bărbat de 43 de ani conducea un autoturism, pe DJ 582, din direcţia Cuptoare către Reşiţa, peste autoturismul condus de acesta a căzut un copac.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unui minor de 14 ani, care a fost transportat de urgenţă la spital”, a transmis sâmbătă după-amiază, IPJ Caraş-Severin.
Băiatul a murit la spital, după mai puţin de două ore de la producerea accidentului. Părinţii adolescentului au fost transportaţi la spital, după un atac de panică.
Poliţiştii fac cercetarea la faţa locului pentru a stabili cu exactitate a împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment, iar pompierii intervin pentru eliberarea carosabilului şi reluarea traficului rutier.