Unul dintre cele mai greșit înțelese lucruri în sănătateîn ziua de azi este rolul febrei. Din cauza neînțelegerii, mulți părinți se tem de febră, când ar trebui să o iubească șisă o respecte.
Febra este unul dintre cele mai extraordinare și mai complexe mecanisme de vindecare ale corpului.
Academia Americană de Pediatrie și-a exprimat îngrijorarea într-un studiu din 2011, concluzionând că părinții trebuie să înțeleagăcă febraîn sine nu este un pericol pentru un copil normal. Din contra, este de fapt beneficăși primul lucru care ar trebui făcut nu este săse găsească metode săse coboare temperatura ci pentru a îmbunătăţii confortul.
În mod tradițional, febra era respectatăși înțeleasă. Oamenii știaucă febra va creșteși apoi se va „sparge” ca un val rostogolindu-se spre mal. Acum însă, mulți oameni, fără a-i cunoaște procesul, încearcăsă o oprească imediat folosind antipiretice sau substanțecare coboară temperatura, precum acetaminofen sau ibuprofen.
Antipireticele coboară repede temperatura dar de asemenea "amuțesc" corpul, împiedică dezvoltarea sistemului imunitar și permit „invadatorilor” să supraviețuiascăși foarte posibilsă provoace dezvoltarea unor boli cronice.
Întotdeauna trebuie să ţinem cont de locul pe care îl alegem pentru determinare: temperatura centrală, măsurată la nivel bucal sau intra-rectal este, de obicei, mai mare cu 0,5-1°C (0,6°C în medie) decât cea măsurată în axilă (la subraţ).
După gradul creşterii temperaturii, putem avea următoarele stări:
Subfebrilă: 37-38°C
Febrilă moderată: 38-39°C
Ridicată 39-41°C
Hiperpirexie: 41-42°C
Hiperpirexia este considerată o urgenţă medicală, ea denotă o afecţiune subiacentă gravă (sepsis, hemoragie intracerebrală etc.)
Care sunt mecanismele prin care se produce febra?
În primul rând, încercaţi să vă imaginaţi că la nivelul hipotalamusului nostru există un termostat care stabileşte care e temperatura pe care corpul trebuie să şi-o păstreze constant şi continuu. În condiţii normale, el este setat la 37°C.
Aşadar, când organismul se supraîncălzeşte, hipotalamusul, care citeşte termostatul şi compară valoarea setată cu temperatura noastră propriu-zisă, anunţă că trebuie să creştem rata pierderii de căldură: glandele sudoripare vor fi stimulate, iar noi vom începe să transpirăm, iar la nivelul pielii va începe vasodilataţia.
Din contră, dacă temperatura centrală a corpului scade sub 37°C, vor intra în acţiune mecanismele de conservare a căldurii, dar şi unele noi, care vor creşte rata producţiei de căldură. Astfel vor fi iniţiate vasoconstricţia cutanată, piloerecţia („pielea de găină” – sigur, la om nu e prea eficientă din cauza pilozităţii reduse, dar la animalele inferioare chiar e importantă), oprirea sudoraţiei şi producţia de căldură prin frison, termogeneză chimică, creşterea ratei metabolismului celular.
Pirogenii, după cum le spune şi numele, sunt molecule care determină apariţia febrei; în corpul uman, aceştia sunt reprezentaţi de citokine (nişte polipeptide).
Ce sunt pirogenii?
Ei bine, anumiţi germeni (bacili gram-negativi, virusuri, fungi), uneori chiar prin toxinele secretate de ei, cum ar fi cele lipopolizaharidice (secretate de bacterii), sau reacţiile de tip antigen-anticorp, adică o paletă largă de stimuli infecţioşi sau inflamatori determină o parte din celulele sistemului imunitar (macrofagele, limfocitele) să producă citokine (acestea sunt molecule semnal ale sistemului imunitar).
Citokinele la rândul lor determină, pe de o parte, răspunsul imun al gazdei, iar pe de altă parte reuşesc să străbată bariera hemato-encefalică, comportându-se de aici înainte ca pirogeni endogeni. La nivelul creierului, printr-o serie de reacţii în cascadă, acestea determină nişte celule endoteliale ale unei structuri speciale (creasta supraoptică) să elibereze prostaglandine (PGE2).
Prostaglandinele sunt cele care, la capătul acestui traseu fiziopatologic, ajung la hipotalamus şi îi dereglează termostatul, crescând valoarea setată pentru temperatura normală a corpului. Acum, termostatul fiind comutat la o temperatură mai ridicată decât în condiţiile fiziologice, vor intra în acţiune mecanismele de creştere a temperaturii corporale (cele de conservare a căldurii şi cele de producţie de căldură).
Pe scurt: termostatul hipotalamusului nu va mai arăta 37°C, ci 39°C (de exemplu). Până când temperatura corpului va ajunge la nivelul ţintă de 39°C de grade, noi vom avea senzaţia de frig – iar organismul va face tot ce poate ca să se încălzească (vasoconstricţia ne va face pielea rece, iar frisonul ne va face să tremurăm).
Senzaţia de frig va persista până când temperatura corporală ajunge la 39°C. Atât timp cât nu am eliminat factorul care a determinat comutarea termostatului hipotalamic, temperatura noastră va fi reglată în acelaşi mod ca atunci când nu avem febră, numai că se va ţinti mereu acel nivel ridicat al temperaturii.
Sursa: medicologia.info
