Povestea spune că și micul nostru tradițional şi-ar fi găsit aici nașul de botez, tot în persoana pamfletarului, iar inventatorul ar fi fost chiar Iordache, care, spune folclorul relatat de ziaristul de stânga Constantin Bacalbașa, ar fi rămas într-o seară fără mațe disponibile. Ca și în cazul descoperirii Americii, Imperiul câștigă întotdeauna în fața amatorilor, tradiția trecând invariabil de partea celui mai puternic, scrie Historia.ro.
Pandantul unui Harald oarecare supărat pe zeii săi sau al comandourilor nautice de maori, în povestea noastră, este reprezentat de cârciuma de mahala bucureșteană, unde micii, sub numele de „cârnați mici” sau „cârnați mititei”, erau o specialitate veche.
Astfel, Ulysse de Marssillac, ziarist francez adoptat de Principate, remarcă încă de pe la 1870: „Strada care duce de la Gara Filaret la Mitropolie este toată plină de grădini restaurante, dar aici ele au un aspect foarte special. Mâncarea căutată, cea care reprezintă baza esențială a meselor luate aici, este un fel de cârnăcior foarte condimentat, care te ajută să suporți mai ușor poșirca cu care îl stropești, și pe care îl mănânci, aproape întotdeauna, cu o salată de ardei, alt fel preferat al românilor, care îi dau numele semnificativ de «ardei iuți»”.