Acest fenomen social este larg răspândit la nivel local, fiind cunoscut ca „Mukbang” - o combinaţie între „a mânca” şi „a difuza” în limba coreeană, scrie BM.
Telespectatorii îl privesc pe adolescentul BJ Patoo, dar şi pe alţii, în timp ce mănâncă, şi conversează prin intermediul serviciului live streaming Afreeca TV, majoritatea abonaţilor fiind adolescenţi sau tineri. Aceştia îi pot face cadou stele virtuale celui care difuzează Mukbang, cu o valoare de 10 cenţi fiecare, care pot fi schimbate în bani.
În 2013, cel mai bun BJ al Afreeca TV a câştigat suma de 250.000 de dolari. Majoritatea consideră că popularitatea fenomenului se datorează numărului mare de sud-coreeni care locuiesc singuri, în timp ce alţii consideră că e o metodă de a-ţi potoli pofta fără să mănânci.