După cum precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sârb, se pare că toate cele trei accidente ar fi fost provocate de un singur şofer.
Primul accident a avut loc în jurul orei 20,15, în localitatea Tureac, unde doi minori au fost loviţi de o maşină. Una dintre victime este inconştientă, intubată. Celelalte două accidente cu pietoni s-au produs ulterior în localitatea Mureşenii Bârgăului.
În primul accident din Mureşenii Bârgăului sunt trei răniţi, iar în cel de-al doilea este vorba despre o victimă căreia i se aplică manevre de resuscitare.
Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi, spune că, din primele date, toţi cei şase pietoni loviţi ar fi minori, la care se adaugă conducătorul auto lovit, adult.
"Se pare că toţi sunt cod roşu, dar încă nu este definitiv, se mai evaluează. Am concentrat cât de multe resurse am putut", a precizat Muzsi. La locul accidentelor au fost mobilizate şase ambulanţe SMURD şi SAJ, două dintre acestea cu medic.