Astfel, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, "în judeţul Vâlcea, pe DN7 Piteşti - Râmnicu-Vâlcea, la kilometrul 163+500 de metri, în zona Valea lui Negru (în apropierea localităţii Milcoiu), o bandă este blocată de un autotren care s-a răsturnat într-o curbă periculoasă, din cauza neadaptării vitezei. Se circulă pe celelalte două benzi, în ambele sensuri (în zonă drumul este alcătuit din trei benzi)".
Totodată, traficul este oprit pe DN7 Arad - Ilia, în zona localității Toc, după ce un TIR a ieșit în afara părții carosabile. Oamenii legii efectuează activități de ridicare în această zonă.
Un incident a avut loc și în județul Hunedoara, pe DN68A Săcămaș - Făget, între localitățile Dobra și Abucea, acolo unde o bandă este blocată din cauza unui TIR a cărui instalație electrică a luat foc.