La data de 18 mai a.c., în jurul orei 10:25, Brigada Rutieră a fost alertată prin serviciul de urgență 112 cu privire la un accident rutier produs la intersecția dintre bd. 1 Decembrie și str. Șerban Ghiță.
Conducătorul unui autovehicul care circula pe bd. 1 Decembrie din direcția bd. Liviu Rebreanu către bd. Theodor Pallady a intrat în coliziune cu un tramvai al liniei 19, care se deplasa în aceeași direcție. Din impact, autovehiculul a fost proiectat în tramvaiul liniei 40, care circula din sens opus.
Grav accident rutier în București pe 18 mai 2024 / Sursa foto - ISU București
Două persoane au fost rănite în urma impactului
Accidentul a rezultat în rănirea a două persoane, pasageri în autovehicul, care au fost transportate de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Toți conducătorii de vehicule implicați au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în toate cazurile.
Au fost înregistrate două victime în urma impactului / Sursa foto - ISU București
La fața locului se desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și condițiile în care s-a produs accidentul de circulație.
Ca urmare a acestui incident, traficul tramvaielor este restricționat pe ambele sensuri de deplasare, provocând întârzieri și disconfort pentru călători. Autoritățile recomandă evitarea zonei și folosirea rutelor alternative până la remedierea situației.