Potrivit poliţiei, un bărbat de 38 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, a accidentat-o pe femeia care se angajase în traversarea străzii prin loc marcat şi semnalizat corespunzător, conform gds.ro.
În urma impactului pietonul a suferit leziuni şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.