Martorii susțin că un autoturism de teren, condus de un cunoscut dezvoltator imobiliar, a ieșit dintr-o parcare și a prins sub roţi un tânăr care trecea strada regulamentar, pe trecerea de pietoni.
Potrivit polițiști, milionarul a comis şi o infracţiune de trafic, deoarece a virat la stânga, deși linia continuă era obligat să vireze la dreapta.
Victima a agonizat zeci de minute prins sub bolid, pentru că oamenii adunaţi la faţa locului nu au putut ridica maşina. "Până au ajuns pompierii tânărul a tot cerut ajutor. Apoi, dintr-o dată a tăcut. Când l-au scos era deja mort, că nu l-au mai putut resuscita”, a povestit un martor citat de EVZ.
Echipajul medical sosit la fața locului s-a străduit mai bine de o oră să îl resusciteze pe bărbat, dar în zadar.
Permisul de conducere al lui Daniel Dumitraş a fost reţinut în vederea anulării şi pe numele omului de afaceri s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, arată reprezentanţii Poliţiei.
Totuşi, milionarul poate conduce, cel puţin 15 zile, cu o dovada înlocuitoare, conform articolului 111 din OUG 195/2002 republicată, au explicat reprezentanţii Poliţiei pentru „Adevărul”.
sursă video: Stiri de Cluj
ATENŢIE! IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOTIONAL!