Potrivit poliţiştilor, un autoturism care circula pe strada A.I. Cuza, din Craiova, al cărui conducător l-a abandonat ulterior și ar fi părăsit locul accidentului, a intrat în coliziune cu un autoturism al cărui conducător, un bărbat de 33 de ani, din Craiova, intenționa să vireze stânga pe strada Constantin Rădulescu Motru, din localitate.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism condus pe strada AI Cuza, din sens opus de un tânăr de 21 de ani, din Craiova, ulterior fiind proiectat într-un alt autovehicul parcat pe aceeași stradă.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 33 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale fiind conștient și cooperant, scrie realitateadecraiova.net.
De asemenea, polițiștii au ridicat autoturismul abandonat în vederea continuării cercetărilor și identificării conducătorului auto.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și totodată continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Safta.